Hong Kong – The Big Buddha

Hong Kong- un vis devenit realitate.

Povestind cu colegii seniori din companie, mi s-a confirmat ca una dintre cele mai faine si ravnite destinatii este Hong Kong. Pe de o parte, cei care nu au primit-o pana acum, zic ca e greu de obtinut, iar cei norocosi ma incurajeaza sa o cer pentru ca merita.

“Cere si ti se va da”, mi-au dat Hong Kong pe 18 octombrie, ziua in care se anuntase ca va fi cod rosu de inundatii, taifunul urmand sa loveasca exact in perioada imediata.

Am ajuns la hotel si am pornit televizorul sa vad stirile. Pe toate programele, in mijlocul ecranului era o banda rosie pe care scria Alerta, cod rosu de furtuna.

Planul era sa mergem sa vizitam, imi facusem deja temele cu ce trebuia bifat si parca vremea imi facea in ciuda. Destul de frustrant, cum sa cer Hong Kong, sa mi-l dea si sa nu pot iesi din casa?!…ma pun sa dorm putin, si peste cateva ore cobor sa iau masa.

Ma bucur cand vad ca la receptie erau cativa colegi care, conform planului, erau prezenti. Ne consultam si decidem sa iesim totusi pana in centrul orasului, mai ales ca urma sa avem un ghid foarte bun, o tipa originara din Taiwan, buna prietena cu Cabin Managerul nostru, care a fost Cabin Crew si acum lucreaza in banking.

Mergem la gara sa luam bilete, 100 de dolari de-ai lor pentru un bilet dus-intors, si ne indreptam catre trenul de mare viteza, care in aproximativ 30 de minute ne duce in downtown. Acolo ne asteapta “ghidul” si ne intreaba ce vrem sa mancam. Optam pentru un restaurant fancy, cu muzica buna si mancare si mai si, bere Japoneza si sake.

Am povestit cu ea si i-am spus ca maine vreau sa merg cu cable car, spre manastire si statuia lui Buddha. Mi-a zis ca vremea nu o sa fie favorabila si ma sfatuieste sa merg alta data, pentru ca daca e ceata, nu are nici un farmec calatoria. Apoi am mers impreuna la un skybar, un loc de vis, care in zilele de weekend e plin de lume, iar azi fiind miercuri si mai mult, o zi ploioasa, terasa era goala.

Un motiv in plus de bucurie, puteam sa surprind orasul din toate unghiurile, colorat de luminite si imprejurat de cladiri impunatoare.  Ne-am pozat si le-am zis ca 3 dintre noi vor sa mearga maine in excursie, asa ca ne-am scuzat politicos si ne-am intors la hotel.

O atmosfera similara cu cea din Manhattan, cladiri inalte care gazduiesc diferite reclame, oameni imbracati la costum, cu adidasi si rucsac in spate, femei aranjate, si multi, multi turisti.

Desigur, asta imi place cel mai mult la jobul pe care il am, faptul ca experimentezi diferite culturi, inveti tu insati/insuti despre lumea in care traim si ajungi in cele mai inedite locuri, astfel ca iti scrii singur/a povestea vietii tale. Tocmai de aceea, simt ca trebuie sa scriu ce mi se intampla, pentru a conserva si a da mai departe.

A doua zi m-am trezit la 5, odata cu rasaritul soarelui pe care l-am pozat si apoi m-am dus sa iau micul dejun. La 8 era intalnirea cu cele doua colege care urmau sa mi se alature, o irlandeza si o croata, dar cand ies pe usa, vad un biletel strecurat in camera mea: era croata, imi spunea ca ea vine de la 10, pentru ca programul atunci incepe si nu are rost sa astepte 2 ore. Eu, care ma trezisem de la 5, nu mai aveam rabdare si normal ca am  plecat cu primul bus de la hotel. Irlandeza era jos, ma astepta si dupa ce i-am spus ca suntem doar noi doua, ne-am si urcat in shuttle.

Ajungem acolo pe la 9 si mergem catre locul de unde se cumparau biletele. Numai bine, era o coada de cel putin 100 de persoane inaintea noastra, asa ca au inceput sa dea drumul mai devreme si la ora 10 eram deja sus, asteptam sa ne urcam in gondola noastra. Am fost acompaniate de niste chinezi, care vorbeau non stop; contrar istoriei, am fost surprinsa sa vad ca nu fac poze. S-a ridicat unul dintre ei la un moment dat sa deschida geamurile gondolei (nu era suficient aer pentru 8 persoane in aprox. 2 metri patrati).

Intr-adevar, a fost ceata, fara taifun, dar pana sa urcam, am vazut niste peisaje fantastice, am facut multe poze si odata ajunse in varf, ne-am orientat catre marele Buddha.

Un loc sacru, vizitat de oameni care vin sa se roage, calugari buddhisti, oameni curiosi sau galagiosi. In timp ce urcam scarile catre statuie, vad cum ceata e risipita de razele soarelui, iar eu sunt bucuroasa ca sunt aici, acum. Ne facem poze una alteia, dar si impreuna si coboram spre magazinul de suveniruri aflat chiar la iesire. O vad pe croata, care se pregatea sa urce si o strig. Ea, fericita sa ne vada, ne roaga sa facem / sa ii facem niste poze si ne roaga daca mergem apoi la manastire, sa o asteptam si pe ea. Vizitam manastirea, total atipica fata de ceea ce stim noi si avem in Romania, dar cutia de donatii e acolo.

Ne-am oprit sa mancam la un noodle bar, unde mancarea a fost foarte buna, am baut un bubble tea si am cumparat rapid niste bomboane cu ghimbir si ginseng, si cum eram pe ceas, a trebuit sa fugim la propriu ca sa prindem shuttle-ul care ne ducea inapoi la hotel in timp util.

Dus, imbracat, machiat si in 30 de minute sunt jos la receptie, gata de plecare. Taifunul bate la usa, iar membrii echipajului care venisera cu avionul pe care urma sa zburam noi ne spuneau ca probabil zborul lor spre casa va fi anulat.

Cer senin si soare in priviri,

Madalina

Tagged , , ,